Scanteia unui licurici

Impachetate in saculete mici, catifelate, undeva in inima mea, stau rabdatoare si delicate, asteptand sa fie privite, emotii legate de momente - licurici, cum le spunea copilul din mine.... Acele momente sclipitoare, ce reuseau sa razbata timpului, mereu ocupat de "a face", in loc de "a fi", in care rasarea intrebarea "Cine sunt eu?". Se invartea in jurul meu o energie, pe care nici cum nu o puteam descrie in cuvinte, dar imi invada tot corpul ca o caldura, facandu-ma sa ma intreb: de ce sunt in acest univers si ce anume nu vad din el? Ah.....ce momente! Nu stiam ce sunt cu ele, nici nu gaseam raspunsuri in lumea mea exterioara, in care totul curgea liniar, dupa regulile unei societati ce limita de pe atunci exprimarea de sine, creativitatea autentica si bucuria de a fi, mai ales a adultilor, pentru ca noi, ca si copii, ne regaseam iubirea vietii in jocurile inocente.

"Licuricii" s-au amestecat de-a lungul timpului cu o viata guvernata de "trebuie", "asa este bine, corect si potrivit", pierzandu-si din lumina lor, dar nu m-au abandonat niciodata, ci s-au asezat intr-un loc din adancul inimii mele, astepand ziua in care ii voi privi in ochi, stiind ca un astfel de moment va aprinde in mine, din nou, scanteia curiozitatii lui "Eu Sunt"! Si asa a fost!

Am cautat mult timp, raspunsuri conversand cu intelepti ai timpului, citind cartile celor ce au plecat in alte dimensiuni, interactionand cu persoane cu har sau cu simturi deschise, respirand, meditand, plangand si rugandu-ma cu ardoare sa aflu cine sunt eu? In toti acesti ani am fost bantuita de gandul ca viata este mai mult de atat, ca mai exista ceva "dincolo" de tot ceea ce vedem cu ochii mintii, insa nu stiam cum sa accesez aceste dimensiuni. Ce nu intelesesem era ca nevoia de cunoastere in mine crestea, iar odata cu ea si manifesatrea ei in plan fizic, dar ca nevoie, nu ca descoperire. Cu cat manifestam nevoia mai mult, cu atat imi ofeream mai multe experiente care sa imi satisfaca nevoia de "nevoie de cunoastre".

Dar intr-o zi....am descoperit in linistea asternuta in camera, inima si mintea mea, ca acea cunoastere se afla in interiorul meu din totdeauna, trebuia sa invat sa ma deschid, sa ma focusez pe ea si mai ales sa permit.

M-am trezit cu o sete atat de mare, mai mare decat imi pregatisem mintea sa accepte. Iar intr-o noapte cu luna plina, intoarsa fiind cu fata catre fereastra si dormind, am iesit din corp (nu eram la prima experienta de acest gen, in aceasta viata,insa primele fusesera mult mai scurte si cumva suprapuse cu starea de vis). Eram in pat dormin, cu corpul odihnidnu-se pe o parte, cu ochii fizici inchisi, privind prin ploape la frumusetea lunii ce se vedea printre ramurile copacilor de la fereastra, si in acelasi timp mai era un Eu care se afla la usa dormitorului, cu mana pe intrerupatorul ce aprindea lumina in camera si cu cealalta mana, deschizand usa spre camera de zi. M-a surprins foarte tare dezordinea din casa, hainele imprastitate pe jos si apa ce se auze curgand de la bucatarie, pentru ca nu era in obiceiul meu sa fiu imprastiata, totul fiind desprins dintr-o alta realitatea, decat din cea stiuta de mine. Si atunci m-am speriat foarte tare, la gandul unui hot ce se afla in apartamentul meu, la fel cum m-am speriat atat de tare pentru ca aveam corpul fizic in pat si nu intelegeam cum as fi putut sa ma apar, motiv pentru care, de la usa, am fost absorbita de un vortex, invartindu-ma cum se invarte apa intr-o palnie, cu o viteza ametitoare. In tot acest timp, eu care ma aflam in pat, puteam sa imi simt corpul inert, fara functii vitale si eram un pic speriata, pentru ca undeva in adancurile noastre, frica de moarte are radacini adanci, hranind toate celelalte frici existentiale. Insa cand Eu, cea de la usa, m-am intors, fuziunea fizica s-a facut mai intai cu inima, care a inceput sa bata de la usor la foarte repede, pentru a putea pompa sangele, intrarea in cap fiind cea mai violenta; am simtit cum tot creierul s-a vascularizat si va spun ca nu a fost usor, am avut o migrena aproape doua zile. Dar eram eu si cu mine, intr-o experienta pe care i-o cerusem divinitatii mele, bucuroasa, inspaimantata si nepregatita intocmai pentru ceea ce traisem.

Am respirat mult cu mine, intelegand ca sunt o fiinta divina, cu forta creatoare si mai ales multidimensionala, ca pot fi in mai multe dimensiuni in acelasi timp, calatorind in realitati paralele.

Imi recunosc si admit fricile, iar posibilitatea, ca in aceste calatorii, sa ma intalnesc cu intunericul din mine de una singura, a facut ca totul sa se opreasca aici pentru o perioada.

Dorinta de a ma cunoaste mai mult era mai arzatoare, doar ca omul din mine avea nevoie de siguranta, motiv pentru care mi-am rugat divinitatea sa aduca in viata mea raspunsurile printr-o cale mai usor de digerat de mintea mea. ;-)

Asa am inceput o calatorie cu un Maestru, acum 7 luni de zile, in care m-am intalnit cu rani, aspecte si calitati cu care m-am identificat in tot acest timp crezand ca sunt ale mele, crezand ca sunt Eu si din perspectiva carora mi-am trait viata pana acum. M-am identificat cu vietile trecute, m-am dat pe mine pentru toti ceilalti oameni pe care i-am intalnit in drumul meu, crezand ca scopul meu este sa ii ajut, si pentru ca simteam ca eu sunt bunatatea, i-am iubit pe toti, uitand sa ma iubesc pe mine, i-am crezut pe toti, uitand sa cred in mine.... Insa, in ultimele 7 luni, a trebuit sa stau fata in fata cu o parte din aspectele mele, cu celor carora le-am dat voie pana acum sa vina acasa, ca sa pot capata claritate in a-mi gasi autenticitatea si in a exprima libertatea lui "Eu Sunt".

Inca ma aflu in proces, anul acesta este esential pentru mine, sa ma eliberez de tiparele acestei lumi, de propriile frici si mai ales de tot ce inseamna "trecut" si sa las sa iasa la suprafata lumina licuricilor din mine.

Aici sta o partea mica din povestea mea, restul...in curand....