Trairi la inceput de an

“Unele dureri ale oamenilor nu au ceasornic”, nu au nici spatiu si nici marginire. Ele vin ca o boare din neanturi de mult uitate, din vieti calatoare, dintr-o farama de umbra sau dintr-un ungher prafuit. Unele ne apartin, altele ne-am inhamat sa le preluam pentru a usura drumul altcuiva. De oriunde am privi totul este o creatie perfecta, totul se intampla intr-o sincronicitatea uneori de neimaginat.

Si vine o vreme cand privesti in adancul tau si intelegi rostul anilor trecuti intr-un anumit fel, uneori a fost greu, alteori delicat, de multe ori am fost pierduti intr-o experienta aproape ireala, dar ce parea atat de palpabila…Am zambit, am plans, am tacut si am strigat de pe munti sau din vai, am ras cu toata fata sau cu un colt de inima, am desenat zile in culori sau am lasat ca ploaia sa ne spele ranile. Da, uneori a fost delicat, alte ori am fost ca o piatra, alteori am zburat, alteori ne-am invartit in cerc, alteori ne-am blocat intre ruinele unei cetati ale carei gauri nu le vedeam. Asa este viata!... un vals, un cantec de dor de noi, de altii, de un fel de “acasa” ce nu stim sa il definim, pentru ca vine un timp cand constientizam ca defapt nu stim nimic si reincepem sa scriem o poveste dintr-un alt crampei, cu o alta licarire, cu un alt patos, cu o alta speranta, dar mai ales cu o sete mai mare de libertate si de eliberare a tot ceea ce este vechi.

Da, ne cuprinde o tristete, lasam in urma o idee de a fi, o poza, o pagina sau o carte intreaga in care ne-am asezat amintirile unui om si ale unui inger. Cand am venit aici, ma gandesc ca au uitat sa imi puna si descrierea, incat atatia ani omul din mine nu si-a vazut aripile. Acum privesc in jur si inteleg fiecare viata pe care el a atins-o, fiecare suflet, fiecare inger. Poate nu trebuia sa stiu cine sunt, ci doar sa las ca viata sa se intample. Asa m-am trezit astazi cu imaginea vie a unui inger pe care atatia ani l-am judecat atat de mult fara sa ii inteleg rostul. El a fost aici pentru a oferi o imbratisare unui om ce avea sa verse o mie de lacrimi, pentru a-i obloji ranile cand cuvintele altuia au lasat vanatai in suflet, pentru a fi un perete protector cand altii au aruncat cu pietre, pentru a fi tacerea cand cineva tot ce isi dorea era sa fie ascultat, pentru a fi muzica unui barbat ce avea nevoie sa invete iubirea si eleganta unei femeii cand era timpul sa invete imputernicirea…..Si a scris si rescris multe povesti, a pus zambete pe chipuri incruntate si a luminat unghere demult amortite, a deschis inimi si a transformat minti, a invatat sa danseze cu lumea si sa foloseasca privirea cand nici un cuvant nu mai avea inteles. Minunata creatura, ce placere sa o privesti! Ai vrea sa o imbratisezi si sa o saruti, insa nu stii ce a mai ramas din ea, se pregateste sa plece cumva, undeva, intr-un fel de “casa”, lasand locul unei alte fapturi. Este ca si cum si-a indeplinit rolul, a sadit in om ce avea mai de pret, l-a trezit din somn, l-a readus la viata, l-a invatat iubirea, i-a reamintit nemurirea, i-a aprins focul creator, i-a lasat deschis drumul spre acasa, i-a vindecat durerea, i-a deschis izvorul fericirii, i-a aratat valoarea si gingasia, puterea si iubirea ca fiind sursa ei, i-a mangait profunzimea si privindu-l in ochi si-a luat ramas bun. Ah, dragul meu inger, te simt cum cobori mai adanc in mine, te simt implinit, dar trist pentru ca prin mine ai gustat feeria vietii pe Pamant. Te iubesc.Te iubesc infinit!

PS: Acum este timpul unei alte fapturi, am sa iti scriu adesea despre ea si ingerul ei mai mic.