Uneori sunt ea, uneori sunt el.....deseori amandoi....

Am venit cu multi ani in urma in aceasta existenta in corp feminin si nu de putine ori m-am simtit nedreptatita de catre barbatul de langa mine, indreptand degetul spre el ca fiind cauza suferintei mele...

Cumva am ales sa nu fiu constineta de mine de la bun inceput, ca sa imi pot trai experientele identificandu-ma cu ele, incat peste ani sa culeg din rodul lor o intelepciune atat de profunda. Mi-am dat doar momente de sclipire in care sa fiu strafulgerata de o dorinta mare de autocunoastere amestecata cu libertatea de a fi autentica, de a fi eu, care peste ani sa se concretizeze intr-o noua versiune a propriului Eu.

A fost si este interesant cum foarte multe dintre noi, desi femei, am jucat in relatii rolul lui Adam, iubind pana la sacrificiu. Ne-am dedicat familiei si barbatului de langa noi, fie el sot, prieten, iubit, copil, tata sau frate, sustinand cu tarie iubirea neconditionata ce credeam ca o oferim celuilalt, doar pentru a primi un gram de iubire inapoi. Am muncit de dimineata pana in noapte, avand grija de caminul nostru inchipuit de fiecare in felul sau, oferindu-i celuilalt tot ce ne-a fost cu putinta, chiar si trupul atunci cand ne simteam atat de istovite, chair si linistea cand aveam mai multa nevoie de ea, chiar si viata. Nimic nu este gresit, totul este doar experienta, ar fi sanatos pentru noi sa privim din perspectiva vazuta de sufletele noastre si mai putin din latura umana pentru ca din ce in ce mai mult simtirea si manifestarea devin doua chei ce deschid o singura usa. Mergi pe latura umana ai parte de manifestare fizica , mergi pe linia sufletului totul devine energie ce te serveste.

Acum pare totul sa curga intr-o alta directie, cu totul noua si creativa, in care ne cream propria relatie de dragoste, cu noi insine, manifestata in exterior intr-o realitate clar oglindita de Eu Sunt. La inceput pare a fi calea lui Isis, mai apoi in adanc recunoastem starea zero, de neutralitate si de impletire intre cele doua aspecte.

Asa ca printre atatea suisuri si coborasuri, m-am trezit ca imi

este dor sa fiu libera de atatea tipare feminine si masculine. Ma simt cu atatea poveri in spate ce nu imi apartin sau pe care nu mi le-am dorit, incat acest proces de eliberare mi se pare adesea obositor, coplesitor si ma umple de sentimente adanc negate de propria-mi personalitate, cum este ura fata de Isis, individualismul ei parandu-mi adesea egoism.

Desi constienta fiind de perspectiva sa, a mea si a universului, ma simt intr-un malaxor situat intre dimensiuni, intre arhietipuri feminine si masculine, intre nou si vechi, intre mine si restul. Imi simt cumva frica de a ajunge la mine perpetuata in sentimentul ca voi cadea in extrama singuratatii ne mai avand disponibilitatea de a sta intr-o relatie de iubire, in care Adam si Isis se intalnesc, dar nu se si contopesc, ca doua spirale stralucitoare ce creaza bucuria de a fi.

Astazi ma simt Isis, maine Adam, iar intre ele ambele, intr-un joc al inlantuirii uneori sufletesti, alteori trupesti, intr-o multitudine de forme si culori, mereu diferit, mereu mai aproape de mine.