Jocul separarii - fila dintr-o poveste

Alunecam usor din mana ta si simteam cum pierd o parte din mine, o identitate pe care stiam ca nu am sa o mai regasesc pentru ca ea apartinea doar acestui moment, doar acestei experiente. Intuiam ca urmeaza sa se intample ceva special in viata mea cu aceasta schimbare uriasa, insa, ca fiecare usa inchisa in care iti prinzi un deget, simteam furie si o durere adanca ce vroia sa se manifeste printr-un strigat de ajutor: gata! este de ajuns cu acest joc al separarii. Trebuie sa existe un mod bland si elegant de a o face! Este ceea ce mai speram, constienta de jocurile absurde ale umanitatii de a impiedica pe cineva sa isi traiasca propria libertate.

Si-am lasat vantul sa-mi aline si sa-mi racoreasca mintea ce crease o rezistenta la schimbare, manifestata fizic prin dureri de cap si greata acuta pentru ceea ce traiam. Stari ce mereu semnalau ca ar fi potrivit sa ma dau la o parte din cale sufletului si atunci totul va fi curgere, dar pe care in trecut nu le intelegeam si ma costau cantitati imense de energie pierduta in nopti in care migrena lasa urme adanci pe chipul meu. Astazi am ales sa renunt la drama, sa imi respect simtirea, sa imi mangai durerea, oblojindu-mi ranile cu iubirea pentru mine si cu incredere in planul meu divin. Aspectele roiesc in jurul meu, tragandu-ma pe toboganul trist al separarii. Nu pot sa spun ca dansez in ploaie de fericire, insa nu mai este atat de grav, atat de devastator. Este o alegere facuta de o parte din mine pe care o respect, desi simt ca nu este timpul potrivit pentru ea, desi ea stie ca nu ar fi fost potrivit nici cand (pentru ca acesta este jocul ei), si o alegere facuta de mine cu 11 luni in urma cand am decis sa merg pe drumul libertatii si cum altfel decat eliberand rani de Acum sau dintr-un Acum trecut , dar mai ales eliberand atasamente legate de o alta fiinta si nevoia de a fi iubita de catre altcineva intr-un Acum in care invat sa ma respect, ascult si sa ma iubesc pe mine.

Nu par sa semene unele cu celelalte, insa experientele se repeta, ciclic cumva, avand aceeasi esenta, aceeasi tematica, in care sa ne vedem propriile tipare, propriile frici, propriile roluri jucate in relatiile cu ceilalti si implicit cu noi insine prin oglindire, pana cand devenim constienti de ceea ce facem si mai ales de ceea ce suntem, ca in final sa putem alege si crea constient ceea ce vrem sa traim si sa fim fara judecata si cu multa iubire pentru noi insine.

Asa sunt povestile traite fila cu fila pe Pamant, amesteca in ele dulcele cu amarul, bucuria cu suferinta, unirea cu separarea, desenand in inimi culorile senzuale ale simtirii si scriind in noi cu litere de aur intelepciunea experientelor lui Eu Sunt aici si acolo, candva si acum, in launtrul si in afara fiecarei clipe respirata cu atata pasiune adunata parca in esenta universului nemarginit.

Imi deschid inima dincolo de tristeti si gasesc o alta cale prin care sa ma mai bucur inca o data de tine, te respir cu fiecare inspiratie, mirosindu-ti felul de a fi, rasfatandu-ma cu mainile tale ce stiu sa mangaie cu gingasie si dragalasenie. Inchid ochii aducand in prezent magia ta launtrica prin care m-ai sustinut in visul meu de a fi libera cu tot ceea ce inseamna aceasta si recunosc sincer cat m-a inspirat autenticitatea ta, chiar si atunci cand incapatanarea imi juca feste, vrand sa te respinga ca pe un intrus al jocului aspectelor mele. Dar imi iubeam prea mult visul ca sa nu te iubesc si pe tine, chiar si atunci cand priveam spre palma mea, neintelegand de ce ar fi vrut sa te mangaie si sa te raneasca in acelasi timp. Cate paradoxuri!!! Si acum te iubesc, dar visul meu se manifesta chiar prin aceasta separare, prin care si tu iti urmezi propriul tau vis de a fi.