Povestea unei pensule ce a deschis un drum spre America

26.07.2017: nu stiu ce ora este, probabil ca in Romania este chiar data de 27. Sunt in avion in drum spre Seattle from DC.

Astazi am pasit pentru prima data pe taramul american. Mi-am luat “lumea in cap” si am plecat in calatoria vietii mele, eu si cu mine. Din Romania, am luat primul avion la ora 6:05 catre Frankfurt- compania Lufthansa. Apoi am traversat oceanul catre Washington DC. Nu am mai fost niciodata intr-o calatorie atat de lunga si nici in destinatii pe care sa nu le cunosc in totalitate. Am pasit cu incredere in mine si fara emotii catre aceasta noua experienta, imi simteam divinitatea atat de aproape.

Cand am zburat deaspura Washington-ului, am ramas profund impresionata de estetica urbanistica. Totul era in aliniere, as putea spune ca parca erau asezate la linia firului de par, un lucru pe care nu prea il vezi in tara noastra. Totul pare foarte bine organizat. Din cand in cand pe pamanturile acestea iti bucuri privirea cu cate o oaza de apa turcuoaz a vreunui lac sau a unei pisicine. Ce sa povestesc, recunosc aparitia unui sentiment placut ce imi transmitea faptul ca exista potentialul de a indragii acest continent.

Mai mult, in timpul sederii in aeroport WA, oamenii au inceput sa interactioneze cu mine: o doamna mai invarsata mi-a povestit o particica din viata ei, un bebelus de 9 luni, care desi era agitat datorita faptului ca ii ieseau dintisorii, nu inceta sa ma priveasca bucuros cu ochii sai mari si albastri.

Acum, calatorind catre Seattle, langa mine se afla un cuplu, iar domnul este foarte glumet si prietenos: mi-a oferit perna d-lui de calatorie pentru a-mi odihni gatul, mi-a dat detalii despre orasul in care voi merge si ce as putea face, imi explica unde anume ne aflam cu avionul si ce oras mai traversam. Sentimentul placut fata de US incepe sa creasca :-) .

Schimbarea aduce multe transformari la nivel mental, emotional si de suflet. Pur si simplu te deschizi sa simti alte energii, observand tiparele tarii din care iti ai originile, dar si pe cele ale continentului in care calatoresti. Si cu cat o faci mai mult, mai des si mai nou, cu atat iti dai seama cat de minunat esti si cat ar trebui sa te apreciezi. In Frankfurt am stat intr-un mix de personaje: europeni, arabi, negrii, americani, fiecare cu propriul colorit si miros. Initial mi-a fost greu sa diger energia, simteam cum imi intoarce stomacul pe dos. Apoi in US m-am amuzat dupa ce mi-am cumparat o cafea si un sandwich. Am fost intrebata ce fel de cafea doresc si am raspuns ca doresc una scurta si cu lapte. In timp ce mi se prepara smoothie-ul, am primit un pahar mare (gen cel de suc marime XXL de la Mec-ul de la noi sau de la cinema) si mi s-a spus ceva legat de cafea, ca trebuie sa merg intr-o anumita parte a magazinului. Nu am fost prea dumerita de informatiile primite deoarce mintea nu putea sa proceseze ce legatura ar putea avea un astfel de pahar cu minunatul si atat doritul meu expresso. Insa doamna ce imi pregatise sucul de fructe, mi-a arata apartul unde trebuie sa pun paharul pentru a-mi lua cafeaua, indebandu-ma de care vreau: coapta mediu, mai mult sau mai putin. Aha, aici nu era vorba despre cantitate, ci despre altceva. Si uite asa m-am trezit cu un sfer de L de cafea, care dupa gustul meu de italian rafinat :-) , este o cafea cu ochelari :-) . Mi-am zis: Adio cafea Cris in US. Revenind la cantiate: se pare ca aici totul este supradimensionat pentru mine: si aceasta deoarce sandwich-ul meu cu ton a putut fi acceptat de stomacul meu doar pe jumatate si cu putina fortare si asa, restul a ajuns la cos. Sau as putea incerca varianta imi cumpar un sandwich si il mananc la trei mese ori in trei zile :-) .

Asa a inceput calatoria mea in US cu oameni prietenosi, sociabili si calzi, cu mancare si bauturi supradimensionate si prea dulci pentru gustul meu. Am primit si ceva ponturi despre locurile din care pot achizitiona mancare sanatoasa, fructe si legume organice. In concluzie se poate sa fi pe acest meleag si sa traiesti in armonie cu doleantele corpului tau, indiferent care sunt acelea, varietate exista pentru toata lumea.

Si acum sa va povestesc eu cum am ajuns in America: povestea unei pensule.

Cu 5 luni inainte eram sef de departament intr-o companie romaneasca. Lucram acolo de 10 ani si nu mai armonizam cu locul, cu activitatile, lucrurile devenind complicate pentru mine, mai ales ca la nivel de suflet alesesem cu toata forta sa aflu cine sunt si de ce am venit pe aceasta lume. Asa ca extenuata de sistemul casa-copil-job, nemultumita de lipsa de creativitate din sfera profesionala si de cea financiara, de presiunile ce se faceau asupra mea sa imi asum si responsabilitatile de vanzatoare in fiecare zi, trista sa imi vad copilul in fiecare dimineata luat pe sus ca sa ne incadram in timpul in care trebuia sa ajunga la gradinita si eu la ora 8 la birou, necajita de faptul ca mai mereu il luam aproape ultimul din grupa, ceea ce insemna ca ii ramanea un timp foarte mic sa se joace cu ai sai colegi in parcul din curte scolii, pana suna nenea paznicul, satula de mine cea care ajungeam acasa si nu aveam rabdarea necesara sa imi petrec un timp de calitate cu Dd, deoarece eram frustrata pentru neputinta de a mai avea 5 minute din zi pentru mine si pasiunile mele, inspirata de prietenul meu ce nu avea un job de 8 ore, ci doar lucra de acasa cand si cum se creea si ducea o viata abundenta, intr-o zi, cand ma aflam in fata vitrinei de salamuri, a revenit pentru cumparaturi, minunatul parinte Cristian. Ne stiam de cateva saptamani si intalnirea noastra nu parea deloc intamplatoare. Pentru ca in timp ce eu ma aflam in fata acelei vitrine osciland in interiorul meu cu decizia de a-mi da sau nu demisia, desi era ceea ce imi doream, acest minunat om m-a privit atat de profund si mi-a adresat urmatoarele cuvinte, in timp ce ochii sai si-au schimbat culoarea, capatand irizari clare argintii si aurii: “locul tau nu este aici! Cu cat vei pleca mai repede de aici, cu atat vei fi mai aproape de fericirea ta!”. Acum imi dau seama ca era vorba despre o sincronicitate perfecta a universului si despre o vointa divina. Cuvintele sale si ceea ce vazusem in ochii sai, mi-au umplut fiinta de emotie pentru ca imi aducea confirmarea celor simtite de mine. Asa ca mi-am facut curajul sa imi scriu demisia si sa ies din acel joc. Ah…..si m-am simtit extraordinar. De atunci viata mea s-a transformat, intrand intr-o gratie divina si o cugere naturala pe care nu am trait-o pana atunci, cel putin nu imi amintesc . Sunt multe de povestit, insa as vrea sa revin la importanta unei clipe.

Dupa ce mi-am dat demisia, am inceput sa ma relaxez foarte mult, am reusit sa am timp pentru mine si cresterea mea personala si spirituala, am reusit sa ii indeplinesc micului Dd dorinta de-al lua la pranz de la gradinita si de a-l plimba in parc multe ore cu bicicleta, dar nu inainte de a petrece timp cu ai sai colegi in curtea acesteia. Si uite asa, intr-o dupa amiaza, cand Dd zburda fericit alaturi de prietenii sai, iar eu purtam o conversatie cu un parinte, a venit la mine o tipa si m-a intrebat daca vreau o perie de vopsit parul. Iar eu i-am spus: da, gandindu-ma ca as fi folosit-o in bucatarie, si am acceptat sa imi faca poza cu obiectul si reclama respectiva. Aici este important sa subliniez de ce nu este potrivit sa ne judecam cand consideram ca am facut ceva gresit: iar in cazul acesta vorbesc despre faptul ca nici macar nu am fost constienta de experienta cu pensula, fiind atenta la interlocutorul meu. Si bine am facut!!!!! Pentru ca, eu, de regula, nu accept astfel de experiente. Dar de data aceasta nefiind prezenta in acel “acum” cu ea, am luat-o asa cum a venit. Peste cateva zile, in curtea gradinitei, in care acum aveam timp sa stau cu fiul meu, am reintalnit-o pe tipa cu pensula. Era fascinata de partea de spiritualitate a vietii, iar eu, aflata in procesul meu, aveam ceva informatii pentru ea, care sa ii bucure inima. Si asa am devenit prietene foarte bune, de altfel eram mamici de copii colegi de grupa, dar timpul nu imi permisese pana atunci sa creez astfel de relatii.

Iata cum astazi am o pensula pe care nu o voi mai folosi nici la vopsit, nici la uns condimente, am o prietena noua si interesanta si un drum deschis cu ajutorul ei catre America. Daca nu ar fi existat clipa pensulei, poate astazi nu mai scriam de la bordul avionului in drum spre Seattle, ci asterneam texte innecate de frustrarea de a fi intr-o viata ce nu ma mai implinea.

Dar aici si acum ma aflu in calatoria vietii mele. Mai mult as vrea sa observati cum aratam eu cand mi-am dat demisia si cum arat astazi. Acesta este motivul pentru care la inceputul articolului am inserat cele doua fotografii.

.....................................................................................................

Ce parere aveti? Ce parere aveti despre compromisurile pe care le facem, ramanand in locuri in care suntem neapreciati, supti de energie, in care nu ne mai simtim impliniti, pentru ca pana la urma este vorba despre noi insine, nu despre comportamentul celorlalti, pentru ca daca privim deschis catre situatie, am putea observa ca pana si cei ce ni se pareau atunci niste oameni abuzivi, ei doar ne ajutau, impingandu-ne, intr-un mod mai brutal este drept, catre propria libertate.

Ps: calatoresc inapoi in timp de cand am plecat din Romania, datorita fusului orar, asa ca am un motiv in plus de bucurie: traiesc mai mult :-) si intineresc cu orele.