O alta zi....Lacul Negru

Nu stiu de ce ma simt trista. Sunt intr-o lume noua si credeam ca voi fi entuziasmata. Nu am prieteni aici. Toata lumea in jurul meu rade, vorbeste, eu sunt singura, doar eu si cu mine, doar eu si tacerea mea. Ma simt putin obosita. Sunt pe marginea unui lac, pe un ponton. Mi-a descaltat tenesii pentru a ma bucura de mangaierea apei. Privesc soarele cum atinge suprafata acesteia creand licurici jucausi. Se aud voci multe, copii veseli ce innoata intr-un spatiu special amenajat, tineri plini de viata, adulti ce au venit in familie sau cu prietenii pentru un gratar, pentru o plimbare pe marginea lacului sau doar sa se odihneasca intr-un hamac ce atarna intre doi copaci.

Ma uit in launtrul meu incercand sa imi inteleg tendinta de a cauta pe cineva, un potential prieten. Nu stiu de ce se creeaza aceasta nevoie, poate este o distragere de la mine, poate este obisnuinta de impartasi cu cineva o calatorie sau poate viata pare mai usoara in doi in mintea mea.... desi realitatea creata pentru mine in toti acesti ani de viata a fost total diferita de acest concept "in doi", totul fiind greoi si incurcat.

Vantul adie usor rascolidnu-mi simtirea, iar eu ma intreb: "ce este cu mine pe acest taram?". Aici toata lumea pare cuprinsa de propria existenta, fiecare cu povestea sa. Nu am cunoscut pe nimeni care sa aiba aceleasi cautari, preocupari despre existenta si divinitate ca si mine, cel putin nu inca.

Privesc in jurul meu la tot coloritul acesta de oameni ce au ajuns in aceste locuri incercand sa dea un nou sens existentei lor: indieni, chinezi, rusi, modoveni din Chisinau, fiecare plecati dupa visul de a trai mai bine. Se aud doua voci, undeva in apa, ce vorbesc romaneste cu accent de Chisinau, chipurile le-am vazut la plecare cand mergeam pe aceeasi alee, caci se asociau foarte bine cu obiceiul roamnesc imposibil de nerecunoscut " de a manca seminte si a scuipa cojile pe jos. ;-)

Revin in povestea mea, caci altadata ma simtem rusinata de astfel de lucruri, acum privesc cu compasiune felul in care fiecare isi traieste existenta manifestand in ea tipare comune unor teritorii.

Ps: localnicii autentici de pe aceste meleaguri, americanii, ii recunosti de la distanta: mereu au un zambet pentru tine si un "hi" pe care ti-l adreseaza cu caldura.

Intrebarea revine din nou insistenta: "oare pe mine ce ma aduce in aceasta experienta?" "Care sunt darurile mele puse pentru mine aici?"

Am incercat multe alte variante inainte sa plec din tara, insa totul a curs atat de firesc, de natural, de usor spre aceasta calatorie incat imi confirma inca o data ca ceva este pentru mine aici.

Privesc in larg, soarele apune peste lac, ascunzandu-se in spatele brazilor ce il inconjoara. Apa capata o noua culoare - neagra.... hmmmm...acesta chiar s-ar putea numi "lacul Negru"... Pe malul sau stau ca strajerii ascunsi printre copaci, case superbe cu pontoane si locuri de recreere pentru cei care le locuiesc.

Mintea imi fuge catre un flesh destul de viu inca pentru mine: candva mi-a aparut o imagine cu casa mea intr-un astfel de loc; o casa cu etaj, unde pe terasa cum ies din dormitorul meu, sta un sevalet.....Nu am inteles rolul sau atunci, ci abia de cateva luni dupa ce am descoperit ca imi place sa pictez. Padurea o vad undeva in partea dreapta, iar in fata casei am un astfel de ponton pe care in fiecare dimineata meditez. Este atat de frumoasa aceasta casa in viziunea mea, si nu prin opulenta, ci prin faptul ca faciliteaza trairea acestor mici bucuri pentru inima mea: natura, apa, sevalet, aer curat de munte, iar in ea se pare ca locuieste si un barbat cu o profunzime aparte, de la el este sevaletul.....

Un stol de rate zboara catre luna, vantul adie usor zgribulindu-mi pielea, privirea imi este indreptata catre unduirea lacului, iar simtirea mi-este plina de trairi.

Ce sunt eu in acest univers: o punte, un punct dintr-un infinit, un mister?